8 zile in Croația. Tot ce trebuie să știi înainte să vizitezi Croația

Croația mi s-a părut a fi cea mai spectaculoasă țară din toate cele pe care le-am vizitat până acum. Am plecat în Croația cu foarte multe așteptări și nu m-a dezamăgit deloc, m-am întors îndrăgostită profund de această țară verde, cu peisaje dumnezeiești, cu orășelele medievale încântătoare și o mare de cristal.

O să scriu câteva articole separate (Dubrovnik, Split, Cascadele de la Krka) despre tot ce am vizitat în Croația, însă, până atunci, va las câteva detalii administrative care să vă ajute la planificarea vacanței.

Cum ajungi din București în Croația

Anul acesta nu au fost introduse zboruri directe spre Croatia, așadar, am optat pentru varianta Austrian Airlines cu escală în Viena. Conexiunile sunt foarte bune - la dus doar 55 de minute de așteptat, la întors 1h si 35 minute – va voi povesti mai multe într-un articol separat.

Cel mai mic preț pe care l-am găsit a fost 120 de euro de persoană/ dus-întors, ceea ce e un preț foarte bun, ținând cont că urma să zburăm cu o companie de linie și aveam incluse toate cele 4 segmente de zbor. Promoții apar la tot pasul, important e să fiți cu ochii în patru.

Noi am zburat cu destinația Dubrovnik. Austrian mai aterizează în Split și Zagreb, cu niște conexiuni la fel de bune.

null

Cum te deplasezi prin Croația fără mașină

1. Autobuzul/autocarul

Orașele sunt destul de bine conectate, cu câteva curse pe zi între principalele puncte de interes. Noi am folosit autobuzul pe rutele: Dubrovnik – Split (5h 30!) și retur, Split – Krka și Duvronik –Cavtat (30min). Toate autobuzele au avut condiții decente însă doar unul a avut și wi-fi (și tare bine a mai fost).

Primul lucru care ne-a mirat referitor la mersul cu autocarul în Croația a fost includerea locurilor pe bilete. Dacă le cumpărați din autogară, veți avea numărul locului inclus, dacă le veți cumpăra online, veți avea loc inclus dar nu și specificat! Noi am cumpărat inițial bilete online și nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că unii oameni își căutau locurile după numere! Am avut mari emoții că ne vor da la o parte de pe locurile pe care ne așezaserăm. La întoarcere, știind că avem un drum lung în față, ne-am luat biletele din autogară pentru a fi siguri că vom primi locuri și nu vom fi deranjați (ceea ce s-a și întâmplat).

Al doilea lucru care ne-a surprins în mod neplăcut: am fost nevoiți să plătim pentru bagajele pe care le-am pus în portbagajul autocarului - 10 kuna/bagaj. Din ce am observat nu e o regulă, pentru cursele scurte nu se plătesc bagajele însă pentru cele lungi, da!

Ca prețuri pentru bilete, găsiți mai jos câteva exemple:

Dubrovnik – Split – 18 EUR/persoană

Split – Krka – 10 EUR/persoană

Dubrovnik – Cavtat – 3.65 EUR/persoană

2. Avionul

Marile orașe sunt conectate între ele prin curse regulate Croatian Airlines. Spre ex, o cursa Split – Dubvrovnik durează 40 de minute și costă undeva la 150 - 200 RON/persoană. Ne cam făcea cu ochiul o cursa cu avionul însă orarul zborurilor nu ne-a plăcut așa că am rămas la varianta autocar.

3. Transport urban

În orașe, te poți deplasa cu autobuzele locale. Noi nu prea am avut nevoie pentru că am folosit Uber atunci când voiam să ajungem undeva rapid și comod.

Costul unui bilet aeroport – Dubrovnik – 45 kuna/ persoană

Dubvronik – Cavtat – 27 kuna/ persoană

Cazarea in Dubrovnik/Split

Cazările din Dubrovnik pot părea un coșmar – oferta este destul de limitată și prețurile sunt mari. De asemenea, aveți 2 opțiuni: cazare în Dubrovnik (apropiată de centrul vechi) sau în Lapad (o zona ceva mai îndepărtată, trebuie să luați autobuzul pentru a ajunge în centrul vechi). Noi am găsit o cazare aproape de centru, cu o priveliște suuuperba iar pentru 3 nopți fără mic dejun, am plătit 900 RON/2 persoane.

Prețurile sunt cam aceleași și în Lapad (poate o idee mai mici) însa va spun sincer că nu merită să stați în fiecare zi să luați autobuzul pentru a ajunge de la hotel în centru și înapoi. Noi am stat la 5 minute de mers pe jos de centru și am avut la dispoziție o grădina generoasă din care am putut admira superba panoramă a zidurilor orașului, a mării Adriatice, a misterioasei insule Lokrum… Ce îți poți dori mai mult?

null

null

null

Cazarea în Split a fost un chilipir la propriu – pentru 3 nopți de cazare fără mic dejun am dat 400 RON/2 persoane!!! Unde mai pui că eram cazați și în buricul târgului, fix în centrul vechi (ceea ce poate fi și un dezavantaj dacă va doriți o cazare mai liniștită. Începând de pe la 7 dimineața și continuând până la 10-11 noaptea gălăgia era considerabilă). Cu toate astea, am dormit bine iar ziua am fost mai mereu plecați, așadar nu ne-a deranjat cu nimic gălăgia din timpul zilei.

Prețurile în Dubvronik/Split

Croația este scumpă! Asta am auzit încă de la început, asta susțin și eu, după ce am simțit cum era să ajung la sapă de lemn după o vacanță de doar 8 zile în Croația.

În Dubrovnik, fiind un orășel micuț și foooarte turistic, prețurile sunt foarte ridicate iar opțiunile pe care le aveți fie că vorbim de mâncare, supermarketuri, magazine, sunt destul de limitate.

1. Costuri masă

O masă în oraș: mâncarea lor tradițională Cevapi (8-10 mici plus cartofi și sos): minim 100 kuna/persoană (aproximativ 60 RON) asta fără băutură inclusă!

null

Mic dejun continental - aproximativ 100 kuna/persoana

O felie de pizza – 20 kuna

Wrap-uri sau sandwich -30-40 de kuna

null

null

2. Costuri obiective

Vizitarea zidurilor orașului în Dubrovnik - 150 kuna (aprox 90 RON)/persoană

Vizitarea insulei Lokrum – 150 kuna/persoană

Vizitarea cascadelor de la Krka – 100 kuna (extrasezon), 200 kuna în sezon!

3. Suveniruri

Veți găsi suveniruri cu Game of Thrones la orice pas, însă la prețuri exorbitante! Magneții se vindeau cu 40 de kuna unul, am găsit oferta: cu 30 de kuna 2 magneți. Dubrovnik e mult mai scump decât Split, mai bine va păstrați bănuții pentru Split, aveți mult mai multe opțiuni și cumva mai ieftine.

4. Alte costuri

2 șezlonguri cu umbrela – 200 kuna

Tricouri Game of Thrones - 100 -150 kuna

Moneda

Dacă tot am vorbit mai sus despre prețuri, merită să amintesc că moneda locală este kuna însă se mai acceptă și euro pe ici pe colo. Noi am avut și euro la noi deoarece plănuiam să ajungem în Muntenegru și am plătit cu ei șezlongurile, taxi-ul și chiar și unele mese în oraș. În majoritatea locurilor nu se acceptă euro.

Legat de kuna, am plecat cu banii schimbați din țară - dacă sunteți din București găsiți o casă de schimb valutar pe strada George Enescu, fix la intersecția cu Magheru. Puteți schimba bani și în Croația, încă din aeroport găsiți tot felul de bancomate, cursul fiind aproximativ același cu cel din țară.

Vremea

Noi am fost în Croația între 20 – 27 mai (extrasezon) și am prins vreme în general bună însă puțin cam răcoroasă, ceea ce a fost un avantaj deoarece a putut să ne plimbam liniștiți fără a simți că murim de cald. Maximele au fost undeva pe la 22 de grade și chiar am făcut și plajă în 2 zile. Apa mării era mult prea rece pentru a intra. În Split vremea mi s-a părut mult mai blândă. Dacă în Dubrovnik, cum dispărea soarele, cum simțeam nevoia să mai pun un sacou pe mine, în Split, am mers lejer in blugi și tricou și chiar rochiță.

null

Impresii despre croați

Înainte să ajungem în Croația, am auzit că poporul croat ar cam fi dintr-o bucată: nepoliticoși și nepăsători. Nouă, din contra, ni s-au părut amabili și săritori. Îmi amintesc cu drag de gazdă noastră din Split care, în urmă unei defecțiuni la sistemul de apă, ne-a adus un bidon de 6 L de apă plata pentru a compensa lipsa apei potabile de la robinet! noi nici măcar nu beam apă de la robinet, așadar mare ne-a fost uimirea când l-am văzut în pragul ușii cu bidonul de apă în mâna!

Un alt exemplu este, culmea, legat de un taximetrist. L-am găsit pe stradă, ne-am „tocmit” la preț și am plecat spre muntele Srd (telecabina era închisă când am fost noi acolo așadar singură soluție era taxi-ul). Șoferul a fost foarte prietenos, am vorbit despre România și regimul ceaușist precum și de situația actuală din Croația. Odată ajunși, ne putea lasă în 2 puncte de interes: am ales unul, am coborât și ne întreabă dacă vrem să ne aștepte. I-am zis că nu, că am venit să facem muuulte poze și să admirăm priveliștea și va dura. Nu părea foarte convins însă ne-a lăsat în pace. Nu mare ne-a fost uimirea când îl vedem în câteva minute venind spre noi, spunându-ne că ne face el poze dacă vrem, că ne duce și până în celălalt punct de interes că să vedem Dubrovnik-ul și de acolo…și toate astea pentru aceiași bani. Am stat ceva timp pentru poze, taximetristul nostru era acum și fotograf personal, apoi am plecat spre celălalt punct de interes, unde taximetristul nostru făcea pe ghidul: ne arata un muzeu pe care îl puteam vizita, ne prezenta zona. Într-un final, am plecat înapoi – toată distracția ne-a costat 30 de euro/2 persoane. Telecabina dus-întors ar fi costat 23 de euro de persoană.

Voi ați fost în Croatia? Cum vi s-a părut?